“În dimineața zilei de 26 decembrie 2025 s-a stins din viață, după o lungă suferință, scriitorul Radu F. Alexandru. Lasă în urmă o prodigioasă creație dramaturgică și cinematografică, fiind unul dintre cei mai jucați autori dramatici, pe scenele unor teatre din București și din țară”, se arată în postarea Teatrului Național București de pe Facebook.
Instituția mai arată că, dincolo de activitatea artistică, Radu F. Alexandru a avut și o carieră politică remarcabilă, caracterizată prin integritate: “A fost senator în trei legislaturi ale Parlamentului României, desfășurând o activitate politică de o rară probitate morală.”
Radu F. Alexandru a fost senator în trei mandate parlamentare (1996–2000, 2000–2004 și 2008–2012), activând inițial în Partidul Democrat Liberal, iar ulterior în Partidul Național Liberal.
Dramaturg al “teatrului de idei”
Printre cele mai cunoscute texte semnate de Radu F. Alexandru se numără “Gertrude” – piesă care a fost “regina stagiunii românești 2023-2024” –, “Luminița de la capătul tunelului”, “Nimic despre Hamlet”, “Poveste despre tatăl meu”, “Tsunami”, “Labirint” sau “Ultima dorință”.
În mesajul de condoleanțe transmis public, Teatrul Național București a mai transmis că “prin dispariția lui Radu F. Alexandru, cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție. Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”
Potrivit informațiilor publicate, înmormântarea lui Radu F. Alexandru va avea loc luni, 29 decembrie, la ora 12:00, la Cimitirul Evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr. 2, din București.






